Viata uneori ne creeaza iluzia ca putem stapani orice ne dorim,chiar si fiintele .
Mentalitatea posesiva ne-a facut sa credem ca fiinta poate fi cumparata,asadar majoritatea considera ca in momentul cand un animal este cumparat,devine obiect personal;in realitate acesta devine doar un membru al nostrului lor,nu un obiect al acestuia.
Datorita faptului ca fiecare descendent isi rasfata ascendentul,acestora li se formeaza mentalitatea de posesivitate absoluta,in ceea ce priveste universul si tot ce inconjuara universul lor.De cele mai multe ori,ne largim spatiul universului nostru din dorinta de a arata ca noi suntem cei majoritari sau noi suntem cei care meritam mai mult.
Complexitatea perceptiei ne ajuta sa constientizam ceea ce este sau ceea ce nu este in jurul nostru,insa de cele mai multe ori,cand imaginea,care ni se formeaza pe retina,in urma perceptiei,nu este una asa cum noi ne-am fi dorit,refuzam sa o valorificam,iar rezultatul acestui refuz este rautatea cu care ne aplicam posesivitatea pe amibientul nostru.
Pronumele posesiv aplicat asupra eului nostru.
Sadismul este o forma grava de posesivitate,care se naste din dorinta sufletului de a pricinui durerea unui trup,chiar si a propriei case.Acest tip de posesivitate se naste din nevoia de a-si demonstra ca nu placerile sau durerile carnale sunt cele care il pot manipula, ci ei isi contabilizeaza actiunile vitale in functie de ceea ce este al lor de fapt,adica eul.
Pentru a ne putea exterioriza sentimentul de posesivitate si de superioritate,facem referire la anumite elemente din universul nostru(fie ele cu el sau fara el)cu anumite apelative.Acestea sunt al meu,a mea,ai mei,ale mele si presupun tot ce este sau consideram ca face parte din patrimoniul eului nostru,folosim aceste apelative pentru a putea face cunoscuta agoniseala noastra,mostenirea agoniselii unor descendenti sau posesivitate dobandita in urma agoniselii.
Desi nu ar displace ca tot universul sa fie universul nostru,exista posesivitatea si la tu, pe care noi o percepem ca al tau,a ta,ai tai,ale tale.Vrand-nevrand eul este obligat sa accepte posesivitatea partenerului,pentru ca acesta sa nu se mute din cartierul sufletesc Nostru.
In ciuda faptului ca mai cu voi mai de nevoie eul accepta proprietatea partenerului,
adevarata problema in interiorul cartierului sufletesc, intervine in momentul cand posesivitatea meu-tau se transforma in nostru.De cele mai multe ori eul se simte sufocat de egalitatea meu-tau si printr-o maniera inconstienta se declanseaza un razboi,in urma caruia cel mai ambitios castiga;fiind satisfacut doar atunci cand balanta se inclina in favoarea sa,daca nu devine unicul proprietar,insa acest razboi se petrece doar in resedinta eului,pentru anumite nevoi care vor fi exclamate intr-un alt razboi mult mai important.
Pronumele personal aplicat cu ajutorul supraeului
Depasind si de data aceasta granitele cartierului sufletesc,intalnim posesivitatea ce poarta numele de al sau, a sa, ai sai, ale sale . Aceste proprietati sunt cele mai dorite de catre eul,care profita de capacitatea sa de a se dedubla(din eul rezultand supraeul), pentru a putea cuceri hotare straine prelucrandu-le pana cand acestea devin case ale cartierului Nostru.
Acel razboi,care este cu mult mai important decat cel din interiorul cartierului sufletesc,este un conflict provocat de incapacitatea ambelor tabere,de a digera ideea ca nu putem fi atot proprietari,astfel declansandu-se un razboi intre Nostru si Vostru.
Pornind de la ideea ca exista un Nostru si un Vostru , aceste doua cartiere sufletesti,in exterior se transforma in lumi paralele,se formeaza acele cartiere mici,ce poarta numele de Lor si care la inceput sunt neutre,ulterior mulandu-se dupa caritierul cel mai convenabil pentru ele;acest fapt realizandu-se in functie de principii si consonanta.
Astfel observam ca putem valorifica posesivitatea fiecaruia,insa niciodata nu ne putem obliga conditia de posesiv sa coexiste cu o alta.
marți, 7 iunie 2011
Un soare doresc
Dar m-ai mintit pocitanie
si nu sunt gata de plecat..
mai vreau sa stau si sa simt.
Un soare doresc..
Pleaca de langa mine cu vinul,
sunt rosu,chiar inlauntru;
nu ma stropi.
Un soare doresc..
Un vierme,dintii mi-i scobeste..
ah,Scarba,ai simtit?
Eu demult nu,caci doar
un soare doresc...!
si nu sunt gata de plecat..
mai vreau sa stau si sa simt.
Un soare doresc..
Pleaca de langa mine cu vinul,
sunt rosu,chiar inlauntru;
nu ma stropi.
Un soare doresc..
Un vierme,dintii mi-i scobeste..
ah,Scarba,ai simtit?
Eu demult nu,caci doar
un soare doresc...!
vineri, 1 aprilie 2011
Pronumele Personal
Viața ne demonstrează că necesităm, în umila noastră viețuire, o persoana a doua, uneori chiar și a treia. Narcisismul, unor viețuitoare, este așa dezvoltat încât, renunță la centrismul egoului, deși prin manifestările sau hotărârile luate ulterior, ne putem da seama că, nu ușor ne putem desprinde de o trăsătura atât de dominantă a caracterului.
Persoana întâi singular "eu", este de fapt eul nostru, prin intermediul căruia ne putem face înțeleși, putem răsfula mesajul dorit in receptorul celui care captează informația, aceasta fiind pozitivă-negativă sau sinceră-artificială.
Persoana a doua singular "tu" este o chestiune care nu trece de granițele unui cerc, care pentru eul nostru se transformă în figuri geometrice în colțuri; acestea sunt pătratul, trapezul, rombul, dreptunghiul, fiecare tu având patru laturi, sub ochii noștrii bucurându-se de egalitate, însă în viziunea lor, sfera noastră se transforma in rombul lor.
Persoana întâi nu presupune doar singularul, acest lucru ne-ar demonstra, incapacitatea noastră de a ne face plăcuți, ori plăcerea noastră de a ne izola, astfel cel mai bun, în orice caz, rămânem "noi".
"Noi" este persoana întâi singular unită cu persoana a doua singular, unde eul se lărgește, formând cercul, iar fiecare persoană din acest cerc, adică întâi și a doua, fiind vârful unui unghi, din interiorul cercului, vârfurile bucurându-se de egalitate.
"Noi" reprezintă tot ce ne înconjoară, dar se mișcă, ce are suflet și ne folosește, fără de care noi nu am putea izbuti, extrem de ușor; greutățiile fiind întalnite la fiecare virgulă ce e în plus.
Depășind granițele cartierul sufletesc al universului nostru, întâlnim o a doua persoană plural și o a treia persoană, însa datorită faptului că eul nu este dezvoltat suficient, locul său este cedat supraeului. Persoana a doua plural "voi" ajută la uniformizarea crestelor reliefului din viziunea noastră in auditivul lor, egalitatea fiind simțita prin acest apelativ.
Persoana a treia se ramifică și ea în plural și singular, astfel că, persoana a treia singular se divide, la rândul ei în masculinul "el" și femininul "ea", iar pluralul se ramifică în masculinul "ei" și femininul "ele". Aceste apelative se unifică de cele mai multe ori în "ei".
Persoana a treia se ramifică în masculin și feminin, datorită lipsei de importanță pentru persoana întâi sau a doua. Astfel că, persoana a treia singular masculin "el" este de fapt sufletul străinului de care avem nevoie unoeri, iar persoana a treia singular feminin "ea" este doar trupul strainului de care avem nevoie uneori. Persoana a treia plural deși se ramifică, noi ne referim la ea prin "ei", datorită comunului și neinteresantului pe care îl emană. Astfel că, în ochii noștrii, "ei" sunt o singura persoană.
Acest tip de persoană este cel care-l întalnim, dar nu observăm că, într-o masura considerabilă, ne influențează liniștea, respirul și acțiunile.
Supraeul intervine în acest moment în relația eu-ei, pentru a-și forma o conștiință social cu ajutorul căruia învățăm să ne impunem bariere, astfel formându-se zonele (intimă, personală, socială și publică).
Fiecare din aceste persoane, reacționează la stimuli, atât din exterior, cât și din interior. Acești stimuli sunt necesari pentru a pune în funcțiune exteroceptivul care prin simțurile sale este responsabil de manifestarea interoceptivului, ambele colaborând în relația proprioceptiv-persoana I,II,III.
Atunci când stimulii sunt exagerat de vulgari, creierul dă naștere unor excitații, însă în momentul când vulgarul se îmbină cu interesantul, deja interoceptivul dă naștere unor senzații de care cu greu ne putem dezlega, momentul acesta fiind primul pas in relația persoana intai-persoana a doua-persoana a treia.
Persoana a treia este impresia de plăcut și presupune eliberarea stărilor de tensiune care de cele mai multe ori iau naștere din exces de persoana a doua singular, însă nu presupune și ruperea de această persoană. Odată formată persoana a doua niciodata nu se transformă în a treia sau invers, doar uneori se creeaza impresia că s-au inversat rolurile.
Chiar daca persoana a treia trăiește cu impresia că este atotștiutoare în legătură cu somatoestezia relației persoana intai-persoana a doua singular, doar pentru că cele două persoane primare lasă impresie kinestezică nu înseamnă că aceasta chiar există, ci pur și simplu excesul de fiecare denota o luciditate incompletă în contabilizarea acțiunilor existente între activitatea eului și activitatea supraeului, însă exact în momentul când noi conștientizăm senzațiile statice produse in universul nostru, fiecare se reîntoarce la locul inițial, persoana a treia rămânând doar voi.
Așadar, pronumele personal este un element foarte important in viața fiecăruia, deoarece ne ajută la socializare, cunoaștere și de cele mai multe ori la curățarea sufletului.
Persoana întâi singular "eu", este de fapt eul nostru, prin intermediul căruia ne putem face înțeleși, putem răsfula mesajul dorit in receptorul celui care captează informația, aceasta fiind pozitivă-negativă sau sinceră-artificială.
Persoana a doua singular "tu" este o chestiune care nu trece de granițele unui cerc, care pentru eul nostru se transformă în figuri geometrice în colțuri; acestea sunt pătratul, trapezul, rombul, dreptunghiul, fiecare tu având patru laturi, sub ochii noștrii bucurându-se de egalitate, însă în viziunea lor, sfera noastră se transforma in rombul lor.
Persoana întâi nu presupune doar singularul, acest lucru ne-ar demonstra, incapacitatea noastră de a ne face plăcuți, ori plăcerea noastră de a ne izola, astfel cel mai bun, în orice caz, rămânem "noi".
"Noi" este persoana întâi singular unită cu persoana a doua singular, unde eul se lărgește, formând cercul, iar fiecare persoană din acest cerc, adică întâi și a doua, fiind vârful unui unghi, din interiorul cercului, vârfurile bucurându-se de egalitate.
"Noi" reprezintă tot ce ne înconjoară, dar se mișcă, ce are suflet și ne folosește, fără de care noi nu am putea izbuti, extrem de ușor; greutățiile fiind întalnite la fiecare virgulă ce e în plus.
Depășind granițele cartierul sufletesc al universului nostru, întâlnim o a doua persoană plural și o a treia persoană, însa datorită faptului că eul nu este dezvoltat suficient, locul său este cedat supraeului. Persoana a doua plural "voi" ajută la uniformizarea crestelor reliefului din viziunea noastră in auditivul lor, egalitatea fiind simțita prin acest apelativ.
Persoana a treia se ramifică și ea în plural și singular, astfel că, persoana a treia singular se divide, la rândul ei în masculinul "el" și femininul "ea", iar pluralul se ramifică în masculinul "ei" și femininul "ele". Aceste apelative se unifică de cele mai multe ori în "ei".
Persoana a treia se ramifică în masculin și feminin, datorită lipsei de importanță pentru persoana întâi sau a doua. Astfel că, persoana a treia singular masculin "el" este de fapt sufletul străinului de care avem nevoie unoeri, iar persoana a treia singular feminin "ea" este doar trupul strainului de care avem nevoie uneori. Persoana a treia plural deși se ramifică, noi ne referim la ea prin "ei", datorită comunului și neinteresantului pe care îl emană. Astfel că, în ochii noștrii, "ei" sunt o singura persoană.
Acest tip de persoană este cel care-l întalnim, dar nu observăm că, într-o masura considerabilă, ne influențează liniștea, respirul și acțiunile.
Supraeul intervine în acest moment în relația eu-ei, pentru a-și forma o conștiință social cu ajutorul căruia învățăm să ne impunem bariere, astfel formându-se zonele (intimă, personală, socială și publică).
Fiecare din aceste persoane, reacționează la stimuli, atât din exterior, cât și din interior. Acești stimuli sunt necesari pentru a pune în funcțiune exteroceptivul care prin simțurile sale este responsabil de manifestarea interoceptivului, ambele colaborând în relația proprioceptiv-persoana I,II,III.
Atunci când stimulii sunt exagerat de vulgari, creierul dă naștere unor excitații, însă în momentul când vulgarul se îmbină cu interesantul, deja interoceptivul dă naștere unor senzații de care cu greu ne putem dezlega, momentul acesta fiind primul pas in relația persoana intai-persoana a doua-persoana a treia.
Persoana a treia este impresia de plăcut și presupune eliberarea stărilor de tensiune care de cele mai multe ori iau naștere din exces de persoana a doua singular, însă nu presupune și ruperea de această persoană. Odată formată persoana a doua niciodata nu se transformă în a treia sau invers, doar uneori se creeaza impresia că s-au inversat rolurile.
Chiar daca persoana a treia trăiește cu impresia că este atotștiutoare în legătură cu somatoestezia relației persoana intai-persoana a doua singular, doar pentru că cele două persoane primare lasă impresie kinestezică nu înseamnă că aceasta chiar există, ci pur și simplu excesul de fiecare denota o luciditate incompletă în contabilizarea acțiunilor existente între activitatea eului și activitatea supraeului, însă exact în momentul când noi conștientizăm senzațiile statice produse in universul nostru, fiecare se reîntoarce la locul inițial, persoana a treia rămânând doar voi.
Așadar, pronumele personal este un element foarte important in viața fiecăruia, deoarece ne ajută la socializare, cunoaștere și de cele mai multe ori la curățarea sufletului.
sâmbătă, 23 ianuarie 2010
Culorile (in viziunea mea)
Albul - culoarea omniprezenta in sufletul meu,uneori murdarita de alte culori,macabre,vestind depresia si uneori moartea,in final revenind la nuanta initiala,fara nicio pata.Despartirea de cineva drag in legatura cu moartea,fericirea pe care (teoretic) o va avea langa D-zeu impreunata cu moartea,denota doliul indian .
Albastrul - simbolizand culoarea cerului,culoarea rangului inalt, culoarea sangelui regal,dar pot spune ca e si culoare creierului meu.. Fiind culoare de sus,culoare ce reprezinta mansarda,tot timpul aflandu-se in cel mai inalt punct al universului: CERUL .
Turcoaz - o culoare nedefinita,vazuta de multi,in multe variante,o culoare care-mi reprezinta sufletul si ideile,mintea si principiile,vazul si auzul ! Culoarea care m-a ajutat aratandu-mi multitudinea de fete a tuturor.
Verde inchis - o culoare a plantelor de pamant,adica a muritorului,care sufera,se bucura si in final moare .
Verde deschis - vestirea primaverii,uneori chiar si in suflet . Subliniind micile necuvantatoare,gingasia si fragedul,cuplul perfect.
Violet - moartea,apropierea de pamant,boala grava,cancerul,o culoare ce-ti strapunge sufletul cu miile de sulite,agonisite pe parcursul vietii .
Maro - culoarea pamantului,culoarea omului nenascut si mort . Culoarea care o primesti la intrare si care o recapeti la iesire din suferinta,introducandu-te in alt farmec;necunoscut fiind adjectivul farmecului .
Visiniu - sangele bolnav,sangele gras,sangele pe punctul de-a pleca din viata,simbolizand sfarsitul a anumitor lucruri: sentimente,vieti. Culoarea visinii stricate,aruncata pe pamant de propriul tata,odata ce a comis nelegiuiri,acceptand intrusii,da nastere putrefactiei.
Negrul culoarea ce pateaza tot timpul nuantele deschise,atacandu-si adversarul,fiind solidara nuantelor inchise,asupra carora nu straluceste.Simbolizand doliul greu,negru,necunoscutul,misterul,teama de a recunoaste umbre pierdute,moartea unei persoane sau a unui lucru pe care-l doresti,dar ti-a fost luat,lasandu-ti ca bilet de despartire : DUREREA !
Albastrul - simbolizand culoarea cerului,culoarea rangului inalt, culoarea sangelui regal,dar pot spune ca e si culoare creierului meu.. Fiind culoare de sus,culoare ce reprezinta mansarda,tot timpul aflandu-se in cel mai inalt punct al universului: CERUL .
Turcoaz - o culoare nedefinita,vazuta de multi,in multe variante,o culoare care-mi reprezinta sufletul si ideile,mintea si principiile,vazul si auzul ! Culoarea care m-a ajutat aratandu-mi multitudinea de fete a tuturor.
Verde inchis - o culoare a plantelor de pamant,adica a muritorului,care sufera,se bucura si in final moare .
Verde deschis - vestirea primaverii,uneori chiar si in suflet . Subliniind micile necuvantatoare,gingasia si fragedul,cuplul perfect.
Violet - moartea,apropierea de pamant,boala grava,cancerul,o culoare ce-ti strapunge sufletul cu miile de sulite,agonisite pe parcursul vietii .
Maro - culoarea pamantului,culoarea omului nenascut si mort . Culoarea care o primesti la intrare si care o recapeti la iesire din suferinta,introducandu-te in alt farmec;necunoscut fiind adjectivul farmecului .
Visiniu - sangele bolnav,sangele gras,sangele pe punctul de-a pleca din viata,simbolizand sfarsitul a anumitor lucruri: sentimente,vieti. Culoarea visinii stricate,aruncata pe pamant de propriul tata,odata ce a comis nelegiuiri,acceptand intrusii,da nastere putrefactiei.
Negrul culoarea ce pateaza tot timpul nuantele deschise,atacandu-si adversarul,fiind solidara nuantelor inchise,asupra carora nu straluceste.Simbolizand doliul greu,negru,necunoscutul,misterul,teama de a recunoaste umbre pierdute,moartea unei persoane sau a unui lucru pe care-l doresti,dar ti-a fost luat,lasandu-ti ca bilet de despartire : DUREREA !
Du-ma odata !
Du-ma odata de aici,
Du-ma sa nu mai stiu :
Ce am fost sau ce trebuia sa fiu !
Du-ma acolo Doamne,
Du-ma unde n-am fost,
Sau unde trebuia sa fi ajuns..
Nu mai are rost !
Du-ma te rog departe,
Du-ma departe de nesfarsitul
Suferintei din sufletul meu;
Du-ma acolo Doamne,
Du-ma sa nu mai cred :
Ca nebun am ajuns sa fiu
Sau am fost mereu !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)