Flexibilitatea vorbirii o gasim in fiecare limba,care prin pronume denumeste lucruri care le stim,dar nu le adjectivam.
Nehotararea duce la negatie,iar negatia ne facem sa demonstram
Flexibilitatea este una dintre principalele arme ale nehotararii,datorita ei,nehotararea ne ajuta sa negam,iar negatia rezulta doar din lipsa de cunoastre sau din lipsa de argumente,insa mereu vrem sa demonstram,chiar daca argumentele ne sunt straine,negam pentru a demonstra nehotararea.
Pronumele nehotarat
Acest pronume este nedefinit prin definitia sa nedefinita,care defineste,dar comunizeaza populatia prin neinteresul eului aruncat asupra voiului sau eiului.
Se diferentiaza de la caz la caz si presupune interesul sau nevoia sufletului de un tu,care nu devine noi si posesivitatea rezultata din oglindirea constiintei,histrionismul fiind arma aruncata subiectiv-inconstient pe cauza.
Nehotararea opiniei este lipsa dorintei de cunoastere a cartierelor (cauza fiind incapacitatea sau dobandirea excesiva),insa exprimarea se produce in tratatele de pace sau de izbucnire pretextuala,motivul fiind o cauza neasteptat de sangeroasa si dureroasa,invidioasa initial.
Pronumele negativ
Nehotararea referirii (unul,una,unii etc) este superficialitatea muscoasei scheletice,din faza proliferativa a negatiei.
Consecinta nehotararii este negatia;negatia este arma cu care organismul se apara de tot ce nu cunoaste,dar afirma,de tot ce spera,necesita,dar nu are.
Negam pentru a ne ascunde neimplinirile;simplitatea o gasim prin negarea existentei,deoarece infrangerea existentei problematice asfixiaza gandirea,oboseste creierul si implementeaza obsesia.
Pronumele demonstrativ
Nehotararea denota negatia,insa aceasta este demonstrata prin aproprieri,departari,identitati sau diferentieri .
Demonstram pentru a avea veridicitate,insa verosmilitatea este defapt starea pe care o inducem si ajungem sa asimilam ceea ce povestim,ajungand in pragul unei arghirofilii sentimentale.
Aproprierile demonstrative le gasim,prin olfactivul esteticii nonguvernamentale si le analizam minutios vizualizand hipermetrop (aparent),acest fapt fiind scutul auditivului vestibular (ascuns) , exemplarele fiind concretul exemplificarii.
Departarile demonstrative sunt secretate de somatotropul,prin hiposecretie la copiii lumii , fiind un factor essential in observarea orizontului,tocmai de aceea ne referim cu aruncare deltoidiana,la ceea ce observam,dar nu clarificam.
Identitatile demonstrative le putem identifica doar prin citirea codului de bare individual,dar universal,ceea ce secreta comunul exemplarelor din aceasta rasa.
Diferentierile demonstrative sunt cuie laminate ce curg in mod nocturn,fiind conduse prin vena cava pana la asfixiere,ajungand pana la un exemplar,pentru a putea fi facuta diferenta.
Consideram ca trebuie sa demonstram negatia rezultata in urma nehotararii,pentru a putea cataloga substantivele adjectivandu-le in functie de actiunea verbelor (auxiliaritatea verbelor este cauza copulativarii membrelor aflate in actiune naturala sau artificiala) aflate in cauza,insa de cele mai multe ori,aceasta catalogare determina prin conjunctii si prepozitii interjectiile cauzate;in aceasta ecuatie polifonica intervine numeralul cardinal,ordinal sau de identificare .
joi, 7 iulie 2011
duminică, 12 iunie 2011
Timbrul vocii interioare
Strig dar nu ma aud,
Unde hibernezi,al meu glas?
Te invoc,dar nu-mi raspunzi,
Lasa-ma sa te cunosc...
Esti necesitat de tot organismul,
Ce nu se poate autocontrola,
Revino la viata facand ordine,
Revino si stapaneste interiorul.
Elibereaza-te din barlogul tacerii,
Comanda-ti sangele din vene
Si uita de stagnare;
Linistea te mumifica,revino...
Unde hibernezi,al meu glas?
Te invoc,dar nu-mi raspunzi,
Lasa-ma sa te cunosc...
Esti necesitat de tot organismul,
Ce nu se poate autocontrola,
Revino la viata facand ordine,
Revino si stapaneste interiorul.
Elibereaza-te din barlogul tacerii,
Comanda-ti sangele din vene
Si uita de stagnare;
Linistea te mumifica,revino...
Ploaia
Ma imbeti cu mirosul tau
De dragoste amara a diminetii
Ce ma invaluie intr-o perdea
De cale negre,dar nu afumate.
Ma imbeti cu mirosul tau
De nebunie cunoscuta
Dintr-un univers pur
Al nevoii necurate.
Ma imbeti cu mirosul tau
Si cu savoarea pe care o cunosc
Asemeni unui parfum alb
Al vinului rosu,cand ma atingi.
De dragoste amara a diminetii
Ce ma invaluie intr-o perdea
De cale negre,dar nu afumate.
Ma imbeti cu mirosul tau
De nebunie cunoscuta
Dintr-un univers pur
Al nevoii necurate.
Ma imbeti cu mirosul tau
Si cu savoarea pe care o cunosc
Asemeni unui parfum alb
Al vinului rosu,cand ma atingi.
Trup-Spirit
Stanca-n geamuri creste umbra;
Fara raze de lumina,
Fara aer,fara pulberi,
Doar cu dorul tau in vene.
O seminta de aluzie,
Am simtit in univers,
Intr-o lupta pentru-unire
Am scapat de holocaust.
Un evreu aveam in suflet
Si pe mine,un nazist,
Tulburandu-mi sangele-n vene,
Printr-un rece crucifix.
Fara raze de lumina,
Fara aer,fara pulberi,
Doar cu dorul tau in vene.
O seminta de aluzie,
Am simtit in univers,
Intr-o lupta pentru-unire
Am scapat de holocaust.
Un evreu aveam in suflet
Si pe mine,un nazist,
Tulburandu-mi sangele-n vene,
Printr-un rece crucifix.
Sah
Alearga-ti in diagonala
Pionii,Nebunule;
Ai grija sa nu-ti treaca
Tura ,calarindu-te Calul.
Ai un Rege puturos
Si o Regina zvapaiata;
Grija sa le-o porti mereu,
Ai in trebuinta.
Prima cheie e sahul,
Fara de care dorinta
Vesnic prezenta e nula.
Urmeaza un sah-mat,priveste…
Pionii,Nebunule;
Ai grija sa nu-ti treaca
Tura ,calarindu-te Calul.
Ai un Rege puturos
Si o Regina zvapaiata;
Grija sa le-o porti mereu,
Ai in trebuinta.
Prima cheie e sahul,
Fara de care dorinta
Vesnic prezenta e nula.
Urmeaza un sah-mat,priveste…
marți, 7 iunie 2011
Pronumele Posesiv
Viata uneori ne creeaza iluzia ca putem stapani orice ne dorim,chiar si fiintele .
Mentalitatea posesiva ne-a facut sa credem ca fiinta poate fi cumparata,asadar majoritatea considera ca in momentul cand un animal este cumparat,devine obiect personal;in realitate acesta devine doar un membru al nostrului lor,nu un obiect al acestuia.
Datorita faptului ca fiecare descendent isi rasfata ascendentul,acestora li se formeaza mentalitatea de posesivitate absoluta,in ceea ce priveste universul si tot ce inconjuara universul lor.De cele mai multe ori,ne largim spatiul universului nostru din dorinta de a arata ca noi suntem cei majoritari sau noi suntem cei care meritam mai mult.
Complexitatea perceptiei ne ajuta sa constientizam ceea ce este sau ceea ce nu este in jurul nostru,insa de cele mai multe ori,cand imaginea,care ni se formeaza pe retina,in urma perceptiei,nu este una asa cum noi ne-am fi dorit,refuzam sa o valorificam,iar rezultatul acestui refuz este rautatea cu care ne aplicam posesivitatea pe amibientul nostru.
Pronumele posesiv aplicat asupra eului nostru.
Sadismul este o forma grava de posesivitate,care se naste din dorinta sufletului de a pricinui durerea unui trup,chiar si a propriei case.Acest tip de posesivitate se naste din nevoia de a-si demonstra ca nu placerile sau durerile carnale sunt cele care il pot manipula, ci ei isi contabilizeaza actiunile vitale in functie de ceea ce este al lor de fapt,adica eul.
Pentru a ne putea exterioriza sentimentul de posesivitate si de superioritate,facem referire la anumite elemente din universul nostru(fie ele cu el sau fara el)cu anumite apelative.Acestea sunt al meu,a mea,ai mei,ale mele si presupun tot ce este sau consideram ca face parte din patrimoniul eului nostru,folosim aceste apelative pentru a putea face cunoscuta agoniseala noastra,mostenirea agoniselii unor descendenti sau posesivitate dobandita in urma agoniselii.
Desi nu ar displace ca tot universul sa fie universul nostru,exista posesivitatea si la tu, pe care noi o percepem ca al tau,a ta,ai tai,ale tale.Vrand-nevrand eul este obligat sa accepte posesivitatea partenerului,pentru ca acesta sa nu se mute din cartierul sufletesc Nostru.
In ciuda faptului ca mai cu voi mai de nevoie eul accepta proprietatea partenerului,
adevarata problema in interiorul cartierului sufletesc, intervine in momentul cand posesivitatea meu-tau se transforma in nostru.De cele mai multe ori eul se simte sufocat de egalitatea meu-tau si printr-o maniera inconstienta se declanseaza un razboi,in urma caruia cel mai ambitios castiga;fiind satisfacut doar atunci cand balanta se inclina in favoarea sa,daca nu devine unicul proprietar,insa acest razboi se petrece doar in resedinta eului,pentru anumite nevoi care vor fi exclamate intr-un alt razboi mult mai important.
Pronumele personal aplicat cu ajutorul supraeului
Depasind si de data aceasta granitele cartierului sufletesc,intalnim posesivitatea ce poarta numele de al sau, a sa, ai sai, ale sale . Aceste proprietati sunt cele mai dorite de catre eul,care profita de capacitatea sa de a se dedubla(din eul rezultand supraeul), pentru a putea cuceri hotare straine prelucrandu-le pana cand acestea devin case ale cartierului Nostru.
Acel razboi,care este cu mult mai important decat cel din interiorul cartierului sufletesc,este un conflict provocat de incapacitatea ambelor tabere,de a digera ideea ca nu putem fi atot proprietari,astfel declansandu-se un razboi intre Nostru si Vostru.
Pornind de la ideea ca exista un Nostru si un Vostru , aceste doua cartiere sufletesti,in exterior se transforma in lumi paralele,se formeaza acele cartiere mici,ce poarta numele de Lor si care la inceput sunt neutre,ulterior mulandu-se dupa caritierul cel mai convenabil pentru ele;acest fapt realizandu-se in functie de principii si consonanta.
Astfel observam ca putem valorifica posesivitatea fiecaruia,insa niciodata nu ne putem obliga conditia de posesiv sa coexiste cu o alta.
Mentalitatea posesiva ne-a facut sa credem ca fiinta poate fi cumparata,asadar majoritatea considera ca in momentul cand un animal este cumparat,devine obiect personal;in realitate acesta devine doar un membru al nostrului lor,nu un obiect al acestuia.
Datorita faptului ca fiecare descendent isi rasfata ascendentul,acestora li se formeaza mentalitatea de posesivitate absoluta,in ceea ce priveste universul si tot ce inconjuara universul lor.De cele mai multe ori,ne largim spatiul universului nostru din dorinta de a arata ca noi suntem cei majoritari sau noi suntem cei care meritam mai mult.
Complexitatea perceptiei ne ajuta sa constientizam ceea ce este sau ceea ce nu este in jurul nostru,insa de cele mai multe ori,cand imaginea,care ni se formeaza pe retina,in urma perceptiei,nu este una asa cum noi ne-am fi dorit,refuzam sa o valorificam,iar rezultatul acestui refuz este rautatea cu care ne aplicam posesivitatea pe amibientul nostru.
Pronumele posesiv aplicat asupra eului nostru.
Sadismul este o forma grava de posesivitate,care se naste din dorinta sufletului de a pricinui durerea unui trup,chiar si a propriei case.Acest tip de posesivitate se naste din nevoia de a-si demonstra ca nu placerile sau durerile carnale sunt cele care il pot manipula, ci ei isi contabilizeaza actiunile vitale in functie de ceea ce este al lor de fapt,adica eul.
Pentru a ne putea exterioriza sentimentul de posesivitate si de superioritate,facem referire la anumite elemente din universul nostru(fie ele cu el sau fara el)cu anumite apelative.Acestea sunt al meu,a mea,ai mei,ale mele si presupun tot ce este sau consideram ca face parte din patrimoniul eului nostru,folosim aceste apelative pentru a putea face cunoscuta agoniseala noastra,mostenirea agoniselii unor descendenti sau posesivitate dobandita in urma agoniselii.
Desi nu ar displace ca tot universul sa fie universul nostru,exista posesivitatea si la tu, pe care noi o percepem ca al tau,a ta,ai tai,ale tale.Vrand-nevrand eul este obligat sa accepte posesivitatea partenerului,pentru ca acesta sa nu se mute din cartierul sufletesc Nostru.
In ciuda faptului ca mai cu voi mai de nevoie eul accepta proprietatea partenerului,
adevarata problema in interiorul cartierului sufletesc, intervine in momentul cand posesivitatea meu-tau se transforma in nostru.De cele mai multe ori eul se simte sufocat de egalitatea meu-tau si printr-o maniera inconstienta se declanseaza un razboi,in urma caruia cel mai ambitios castiga;fiind satisfacut doar atunci cand balanta se inclina in favoarea sa,daca nu devine unicul proprietar,insa acest razboi se petrece doar in resedinta eului,pentru anumite nevoi care vor fi exclamate intr-un alt razboi mult mai important.
Pronumele personal aplicat cu ajutorul supraeului
Depasind si de data aceasta granitele cartierului sufletesc,intalnim posesivitatea ce poarta numele de al sau, a sa, ai sai, ale sale . Aceste proprietati sunt cele mai dorite de catre eul,care profita de capacitatea sa de a se dedubla(din eul rezultand supraeul), pentru a putea cuceri hotare straine prelucrandu-le pana cand acestea devin case ale cartierului Nostru.
Acel razboi,care este cu mult mai important decat cel din interiorul cartierului sufletesc,este un conflict provocat de incapacitatea ambelor tabere,de a digera ideea ca nu putem fi atot proprietari,astfel declansandu-se un razboi intre Nostru si Vostru.
Pornind de la ideea ca exista un Nostru si un Vostru , aceste doua cartiere sufletesti,in exterior se transforma in lumi paralele,se formeaza acele cartiere mici,ce poarta numele de Lor si care la inceput sunt neutre,ulterior mulandu-se dupa caritierul cel mai convenabil pentru ele;acest fapt realizandu-se in functie de principii si consonanta.
Astfel observam ca putem valorifica posesivitatea fiecaruia,insa niciodata nu ne putem obliga conditia de posesiv sa coexiste cu o alta.
Un soare doresc
Dar m-ai mintit pocitanie
si nu sunt gata de plecat..
mai vreau sa stau si sa simt.
Un soare doresc..
Pleaca de langa mine cu vinul,
sunt rosu,chiar inlauntru;
nu ma stropi.
Un soare doresc..
Un vierme,dintii mi-i scobeste..
ah,Scarba,ai simtit?
Eu demult nu,caci doar
un soare doresc...!
si nu sunt gata de plecat..
mai vreau sa stau si sa simt.
Un soare doresc..
Pleaca de langa mine cu vinul,
sunt rosu,chiar inlauntru;
nu ma stropi.
Un soare doresc..
Un vierme,dintii mi-i scobeste..
ah,Scarba,ai simtit?
Eu demult nu,caci doar
un soare doresc...!
vineri, 1 aprilie 2011
Pronumele Personal
Viața ne demonstrează că necesităm, în umila noastră viețuire, o persoana a doua, uneori chiar și a treia. Narcisismul, unor viețuitoare, este așa dezvoltat încât, renunță la centrismul egoului, deși prin manifestările sau hotărârile luate ulterior, ne putem da seama că, nu ușor ne putem desprinde de o trăsătura atât de dominantă a caracterului.
Persoana întâi singular "eu", este de fapt eul nostru, prin intermediul căruia ne putem face înțeleși, putem răsfula mesajul dorit in receptorul celui care captează informația, aceasta fiind pozitivă-negativă sau sinceră-artificială.
Persoana a doua singular "tu" este o chestiune care nu trece de granițele unui cerc, care pentru eul nostru se transformă în figuri geometrice în colțuri; acestea sunt pătratul, trapezul, rombul, dreptunghiul, fiecare tu având patru laturi, sub ochii noștrii bucurându-se de egalitate, însă în viziunea lor, sfera noastră se transforma in rombul lor.
Persoana întâi nu presupune doar singularul, acest lucru ne-ar demonstra, incapacitatea noastră de a ne face plăcuți, ori plăcerea noastră de a ne izola, astfel cel mai bun, în orice caz, rămânem "noi".
"Noi" este persoana întâi singular unită cu persoana a doua singular, unde eul se lărgește, formând cercul, iar fiecare persoană din acest cerc, adică întâi și a doua, fiind vârful unui unghi, din interiorul cercului, vârfurile bucurându-se de egalitate.
"Noi" reprezintă tot ce ne înconjoară, dar se mișcă, ce are suflet și ne folosește, fără de care noi nu am putea izbuti, extrem de ușor; greutățiile fiind întalnite la fiecare virgulă ce e în plus.
Depășind granițele cartierul sufletesc al universului nostru, întâlnim o a doua persoană plural și o a treia persoană, însa datorită faptului că eul nu este dezvoltat suficient, locul său este cedat supraeului. Persoana a doua plural "voi" ajută la uniformizarea crestelor reliefului din viziunea noastră in auditivul lor, egalitatea fiind simțita prin acest apelativ.
Persoana a treia se ramifică și ea în plural și singular, astfel că, persoana a treia singular se divide, la rândul ei în masculinul "el" și femininul "ea", iar pluralul se ramifică în masculinul "ei" și femininul "ele". Aceste apelative se unifică de cele mai multe ori în "ei".
Persoana a treia se ramifică în masculin și feminin, datorită lipsei de importanță pentru persoana întâi sau a doua. Astfel că, persoana a treia singular masculin "el" este de fapt sufletul străinului de care avem nevoie unoeri, iar persoana a treia singular feminin "ea" este doar trupul strainului de care avem nevoie uneori. Persoana a treia plural deși se ramifică, noi ne referim la ea prin "ei", datorită comunului și neinteresantului pe care îl emană. Astfel că, în ochii noștrii, "ei" sunt o singura persoană.
Acest tip de persoană este cel care-l întalnim, dar nu observăm că, într-o masura considerabilă, ne influențează liniștea, respirul și acțiunile.
Supraeul intervine în acest moment în relația eu-ei, pentru a-și forma o conștiință social cu ajutorul căruia învățăm să ne impunem bariere, astfel formându-se zonele (intimă, personală, socială și publică).
Fiecare din aceste persoane, reacționează la stimuli, atât din exterior, cât și din interior. Acești stimuli sunt necesari pentru a pune în funcțiune exteroceptivul care prin simțurile sale este responsabil de manifestarea interoceptivului, ambele colaborând în relația proprioceptiv-persoana I,II,III.
Atunci când stimulii sunt exagerat de vulgari, creierul dă naștere unor excitații, însă în momentul când vulgarul se îmbină cu interesantul, deja interoceptivul dă naștere unor senzații de care cu greu ne putem dezlega, momentul acesta fiind primul pas in relația persoana intai-persoana a doua-persoana a treia.
Persoana a treia este impresia de plăcut și presupune eliberarea stărilor de tensiune care de cele mai multe ori iau naștere din exces de persoana a doua singular, însă nu presupune și ruperea de această persoană. Odată formată persoana a doua niciodata nu se transformă în a treia sau invers, doar uneori se creeaza impresia că s-au inversat rolurile.
Chiar daca persoana a treia trăiește cu impresia că este atotștiutoare în legătură cu somatoestezia relației persoana intai-persoana a doua singular, doar pentru că cele două persoane primare lasă impresie kinestezică nu înseamnă că aceasta chiar există, ci pur și simplu excesul de fiecare denota o luciditate incompletă în contabilizarea acțiunilor existente între activitatea eului și activitatea supraeului, însă exact în momentul când noi conștientizăm senzațiile statice produse in universul nostru, fiecare se reîntoarce la locul inițial, persoana a treia rămânând doar voi.
Așadar, pronumele personal este un element foarte important in viața fiecăruia, deoarece ne ajută la socializare, cunoaștere și de cele mai multe ori la curățarea sufletului.
Persoana întâi singular "eu", este de fapt eul nostru, prin intermediul căruia ne putem face înțeleși, putem răsfula mesajul dorit in receptorul celui care captează informația, aceasta fiind pozitivă-negativă sau sinceră-artificială.
Persoana a doua singular "tu" este o chestiune care nu trece de granițele unui cerc, care pentru eul nostru se transformă în figuri geometrice în colțuri; acestea sunt pătratul, trapezul, rombul, dreptunghiul, fiecare tu având patru laturi, sub ochii noștrii bucurându-se de egalitate, însă în viziunea lor, sfera noastră se transforma in rombul lor.
Persoana întâi nu presupune doar singularul, acest lucru ne-ar demonstra, incapacitatea noastră de a ne face plăcuți, ori plăcerea noastră de a ne izola, astfel cel mai bun, în orice caz, rămânem "noi".
"Noi" este persoana întâi singular unită cu persoana a doua singular, unde eul se lărgește, formând cercul, iar fiecare persoană din acest cerc, adică întâi și a doua, fiind vârful unui unghi, din interiorul cercului, vârfurile bucurându-se de egalitate.
"Noi" reprezintă tot ce ne înconjoară, dar se mișcă, ce are suflet și ne folosește, fără de care noi nu am putea izbuti, extrem de ușor; greutățiile fiind întalnite la fiecare virgulă ce e în plus.
Depășind granițele cartierul sufletesc al universului nostru, întâlnim o a doua persoană plural și o a treia persoană, însa datorită faptului că eul nu este dezvoltat suficient, locul său este cedat supraeului. Persoana a doua plural "voi" ajută la uniformizarea crestelor reliefului din viziunea noastră in auditivul lor, egalitatea fiind simțita prin acest apelativ.
Persoana a treia se ramifică și ea în plural și singular, astfel că, persoana a treia singular se divide, la rândul ei în masculinul "el" și femininul "ea", iar pluralul se ramifică în masculinul "ei" și femininul "ele". Aceste apelative se unifică de cele mai multe ori în "ei".
Persoana a treia se ramifică în masculin și feminin, datorită lipsei de importanță pentru persoana întâi sau a doua. Astfel că, persoana a treia singular masculin "el" este de fapt sufletul străinului de care avem nevoie unoeri, iar persoana a treia singular feminin "ea" este doar trupul strainului de care avem nevoie uneori. Persoana a treia plural deși se ramifică, noi ne referim la ea prin "ei", datorită comunului și neinteresantului pe care îl emană. Astfel că, în ochii noștrii, "ei" sunt o singura persoană.
Acest tip de persoană este cel care-l întalnim, dar nu observăm că, într-o masura considerabilă, ne influențează liniștea, respirul și acțiunile.
Supraeul intervine în acest moment în relația eu-ei, pentru a-și forma o conștiință social cu ajutorul căruia învățăm să ne impunem bariere, astfel formându-se zonele (intimă, personală, socială și publică).
Fiecare din aceste persoane, reacționează la stimuli, atât din exterior, cât și din interior. Acești stimuli sunt necesari pentru a pune în funcțiune exteroceptivul care prin simțurile sale este responsabil de manifestarea interoceptivului, ambele colaborând în relația proprioceptiv-persoana I,II,III.
Atunci când stimulii sunt exagerat de vulgari, creierul dă naștere unor excitații, însă în momentul când vulgarul se îmbină cu interesantul, deja interoceptivul dă naștere unor senzații de care cu greu ne putem dezlega, momentul acesta fiind primul pas in relația persoana intai-persoana a doua-persoana a treia.
Persoana a treia este impresia de plăcut și presupune eliberarea stărilor de tensiune care de cele mai multe ori iau naștere din exces de persoana a doua singular, însă nu presupune și ruperea de această persoană. Odată formată persoana a doua niciodata nu se transformă în a treia sau invers, doar uneori se creeaza impresia că s-au inversat rolurile.
Chiar daca persoana a treia trăiește cu impresia că este atotștiutoare în legătură cu somatoestezia relației persoana intai-persoana a doua singular, doar pentru că cele două persoane primare lasă impresie kinestezică nu înseamnă că aceasta chiar există, ci pur și simplu excesul de fiecare denota o luciditate incompletă în contabilizarea acțiunilor existente între activitatea eului și activitatea supraeului, însă exact în momentul când noi conștientizăm senzațiile statice produse in universul nostru, fiecare se reîntoarce la locul inițial, persoana a treia rămânând doar voi.
Așadar, pronumele personal este un element foarte important in viața fiecăruia, deoarece ne ajută la socializare, cunoaștere și de cele mai multe ori la curățarea sufletului.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)