Viața ne demonstrează că necesităm, în umila noastră viețuire, o persoana a doua, uneori chiar și a treia. Narcisismul, unor viețuitoare, este așa dezvoltat încât, renunță la centrismul egoului, deși prin manifestările sau hotărârile luate ulterior, ne putem da seama că, nu ușor ne putem desprinde de o trăsătura atât de dominantă a caracterului.
Persoana întâi singular "eu", este de fapt eul nostru, prin intermediul căruia ne putem face înțeleși, putem răsfula mesajul dorit in receptorul celui care captează informația, aceasta fiind pozitivă-negativă sau sinceră-artificială.
Persoana a doua singular "tu" este o chestiune care nu trece de granițele unui cerc, care pentru eul nostru se transformă în figuri geometrice în colțuri; acestea sunt pătratul, trapezul, rombul, dreptunghiul, fiecare tu având patru laturi, sub ochii noștrii bucurându-se de egalitate, însă în viziunea lor, sfera noastră se transforma in rombul lor.
Persoana întâi nu presupune doar singularul, acest lucru ne-ar demonstra, incapacitatea noastră de a ne face plăcuți, ori plăcerea noastră de a ne izola, astfel cel mai bun, în orice caz, rămânem "noi".
"Noi" este persoana întâi singular unită cu persoana a doua singular, unde eul se lărgește, formând cercul, iar fiecare persoană din acest cerc, adică întâi și a doua, fiind vârful unui unghi, din interiorul cercului, vârfurile bucurându-se de egalitate.
"Noi" reprezintă tot ce ne înconjoară, dar se mișcă, ce are suflet și ne folosește, fără de care noi nu am putea izbuti, extrem de ușor; greutățiile fiind întalnite la fiecare virgulă ce e în plus.
Depășind granițele cartierul sufletesc al universului nostru, întâlnim o a doua persoană plural și o a treia persoană, însa datorită faptului că eul nu este dezvoltat suficient, locul său este cedat supraeului. Persoana a doua plural "voi" ajută la uniformizarea crestelor reliefului din viziunea noastră in auditivul lor, egalitatea fiind simțita prin acest apelativ.
Persoana a treia se ramifică și ea în plural și singular, astfel că, persoana a treia singular se divide, la rândul ei în masculinul "el" și femininul "ea", iar pluralul se ramifică în masculinul "ei" și femininul "ele". Aceste apelative se unifică de cele mai multe ori în "ei".
Persoana a treia se ramifică în masculin și feminin, datorită lipsei de importanță pentru persoana întâi sau a doua. Astfel că, persoana a treia singular masculin "el" este de fapt sufletul străinului de care avem nevoie unoeri, iar persoana a treia singular feminin "ea" este doar trupul strainului de care avem nevoie uneori. Persoana a treia plural deși se ramifică, noi ne referim la ea prin "ei", datorită comunului și neinteresantului pe care îl emană. Astfel că, în ochii noștrii, "ei" sunt o singura persoană.
Acest tip de persoană este cel care-l întalnim, dar nu observăm că, într-o masura considerabilă, ne influențează liniștea, respirul și acțiunile.
Supraeul intervine în acest moment în relația eu-ei, pentru a-și forma o conștiință social cu ajutorul căruia învățăm să ne impunem bariere, astfel formându-se zonele (intimă, personală, socială și publică).
Fiecare din aceste persoane, reacționează la stimuli, atât din exterior, cât și din interior. Acești stimuli sunt necesari pentru a pune în funcțiune exteroceptivul care prin simțurile sale este responsabil de manifestarea interoceptivului, ambele colaborând în relația proprioceptiv-persoana I,II,III.
Atunci când stimulii sunt exagerat de vulgari, creierul dă naștere unor excitații, însă în momentul când vulgarul se îmbină cu interesantul, deja interoceptivul dă naștere unor senzații de care cu greu ne putem dezlega, momentul acesta fiind primul pas in relația persoana intai-persoana a doua-persoana a treia.
Persoana a treia este impresia de plăcut și presupune eliberarea stărilor de tensiune care de cele mai multe ori iau naștere din exces de persoana a doua singular, însă nu presupune și ruperea de această persoană. Odată formată persoana a doua niciodata nu se transformă în a treia sau invers, doar uneori se creeaza impresia că s-au inversat rolurile.
Chiar daca persoana a treia trăiește cu impresia că este atotștiutoare în legătură cu somatoestezia relației persoana intai-persoana a doua singular, doar pentru că cele două persoane primare lasă impresie kinestezică nu înseamnă că aceasta chiar există, ci pur și simplu excesul de fiecare denota o luciditate incompletă în contabilizarea acțiunilor existente între activitatea eului și activitatea supraeului, însă exact în momentul când noi conștientizăm senzațiile statice produse in universul nostru, fiecare se reîntoarce la locul inițial, persoana a treia rămânând doar voi.
Așadar, pronumele personal este un element foarte important in viața fiecăruia, deoarece ne ajută la socializare, cunoaștere și de cele mai multe ori la curățarea sufletului.
